Curățare eficientă, dar și grijă pentru sănătate
Curățenia este deosebit de importantă, dar în eforturile noastre de a o menține, nu trebuie să ne punem în pericol sănătatea noastră și a celor din jur, intrând în contact cu diverse chimicale nocive pentru noi, dar și pentru mediul înconjurător. Fiind un obicei recurent, cu toții ar trebui să fim mai exigenți atunci când vine vorba de calitatea și siguranța produselor de curățare, să evităm solvenții puternicii pe bază de clor și substanțe alcaline și multe alte substanțe ce pot afecta negativ sănătatea noastră și a celor din jurul nostru.
Astfel, numeroase branduri de produse de curățenie și igienă au început să dezvolte produse de curățenie ecologice pentru a răspunde nevoilor consumatorilor, dar și pentru a se adapta unor măsuri și norme de siguranță în ceea ce privește fabricarea produselor toxice pentru oameni și mediu.
În momentul în care alegem un produs de curățare, trebuie să avem în minte, în primul rând, sănătatea noastră și a celor din jur. Este important ca produsele alese să aibă o concentrație cât mai puțin acidă, adică PH-ul produselor trebuie să fie sub nivelul 8, altfel, acestea devin dăunătoare pentru piele, dar și pentru suprafața curățată și pentru mediul în care se emană / elimină ulterior.
Produse de curățenie ecologice și naturale
Este important de știut că produsele de curățenie nu ne afectează doar în timpul curățeniei, deoarece, la nivel microscopic, se poate observa faptul că ingredientele folosite la fabricarea produselor de curățenie utilizate oriunde în casă, se regăsesc apoi și pe vase, mobilier, ferestre, podele, părul și pielea membrilor familiei și chiar în aerul respirat. Astfel, pentru un aer curat, pentru sănătatea pielii și protejarea copiilor, dar și a adulților, precum și pentru protecția mobilierului și a obiectelor din casă, dar și a mediului înconjurător, vă recomandăm puternic să folosiți produse de curățenie cu conțin doar ingrediente naturale. Mai jos veți descoperi o listă de produse de curățenie ecologice pentru diferite suprafețe.
Detergenți și produse de curățenie universale - pentru o curățenie rapidă și ușoară
Indiferent că sunteți în căutarea unor produse pentru curățenie la domiciliu sau produse de curățenie profesionale, pentru firme de curățenie sau pentru curățenie în birouri, există o diversitate mare de detergenți și produse de curățenie universale, care sunt utile pentru o curățenie rapidă și simplă. De regulă, produsele de curățare universale sunt preferate, deoarece pot îndepărta diferite tipuri de murdării pe orice tipuri de suprafețe, atunci când nu există mult timp de dedicat curățeniei.
Detergenți și produse de curățenie universale - în cantități mari
Detergenți și produse de curățenie lemn
Uneori, detergenții universali nu pot fi singura noastră alegere, trebuie să existe și produse de curățenie pentru suprafețe mai sensibile, care necesită o atenție și grijă diferită pentru a distruge materialul din care a fost fabricată. De exemplu, dacă aveți mobilier de lemn masiv sau mobilier de epocă, acestea cu siguranță necesită o îngrijire specială. Produsele de curățenie pentru lemn conțin ceară sau uleiuri speciale, care protejează lemnul de uscare și îi oferă strălucire. Este recomandat să evitați produse ce conțin agenți chimici pentru mobilierul din lemn și să optați pentru produse de curățenie ce conțin ingrediente naturale.
Detergenți și produse de curățenie baie și bucătărie
Cele mai periculoase produse de curățenie sunt cele pentru baie, deoarece majoritatea conțin o cantitate mare de clor, un risc pentru sănătatea tuturor, atât a celor care fac curățenie și respiră aerul pe moment, cât și pentru celelalte persoane din jur. Clorul arde tractul respirator. Însă, pentru o dezinfectare la fel de eficientă, există produse care conțin acid citric sau oțet, substanțe la fel de puternice pentru igienizare, dar sigure pentru sănătate. Recomandăm utilizarea acestora peste tot în baie sau bucătărie, cu excepția suprafețelor emailate, ce nu pot fi tratate cu produse care conțin oțet sau acid citric.
-7%
Detartrant ecologic
Detergent de vase ecologic
Bucătăria este locul unde igiena trebuie să fie prioritară! La fel ca și alegerea ingredientelor pentru prepararea mâncărurilor, și atunci când facem curățenie trebuie să fim atenți la produsele pe care alegem să le folosim în bucătărie. Recomandăm cu încredere utilizarea detergenților de vase, care nu sunt toxici sau periculoși pentru sănătate și mediu și care nu cauzează alergii. Vă prezentăm mai jos o selecție de detergenți de vase fabricați din ingrediente naturale 100% biodegradabile, produse hipoalergenice, cu adaos de uleiuri esențiale ecologice.
Detergent de vase ecologic pentru mașina de spălat